Mar 16, 2014

Cai de Vise - Virgil Ciuca


Caii mei de vise mute,
Caii mei, cai de atei,
Cai necălăriţi de zei,
Cai scăpaţi de servitute.

Pegaşii tăcerii mele,
Şi-ai cuvintelor nescrise,
Pegaşi dăruiţi de iele,
Pentru vorbele permise.

Murgii mei au cozi stufoase,
Cai din munţii carpatini,
Cai furaţi de beduini,
Pentru zile-aventuroase.

Caii mei de pribegie
Au potcoave de oţel,
Cai de plug sau călărie,
Culeg stele de pe cer.

Pegasul meu de colinde,
Alergând în miez de noapte,
Flacăra vieţii aprinde,
Peste gânduri spuse-n şoapte.

Printre stele, printre astre,
Caii mei mănâncă foc,
Într-o viaţă trecătoare
Caii mei nu stau pe loc.
                                                   
                                                    Bucureşti 12/07/03

2 comments:

  1. This comment has been removed by the author.

    ReplyDelete
  2. Analogia vise-cai in stihurile lui Virgil ne inobileaza sufletele caznite de dorinta
    sa-nhamam visele ca elemente esentiale vietii. Virgil da suflare sperantei. Da imbold de a nu stagna.. ci a lasa gandul fara zabala, a da frau liber imginatiei si creativitatii. Cai de Vise ne da pinteni spre pajisti scaldate-n soarele inspiratiei.. pe cai si hai cu totii!

    ReplyDelete